
Lectia de stiinte: cum se face un electromagnet
Ai nevoie de:
- Un cui de fier (de vreo 7-8 cm.)
- Aproximativ un metru de fir subtire de cupru
- O baterie nefolosita, dimensiunea D
- Agrafe sau alte obiecte mici magnetice.
Ce ai de facut:
- Lasa aproximativ 24 de cm. de fir de cupru liber la un capat iar pe restul infasoara-l in jurul cuiului. Incearca sa nu suprapui firele;
- Taie firul, daca este necesar, astfel incat sa ramana 24 de cm liberi si la celalalt capat;
- Apoi da la o parte aproximativ 2-3 cm din invelisul de plastic de la ambele capete ale firului si prinde un fir de un capat al bateriei, iar pe celalalt de capatul opus. Asigura-te ca prinzi firele cu banda adeziva izolatoare – ai grija, insa, fiindca s-ar putea incalzi foarte tare!
- Acum ai un electromagnet. Aproie capatul cuiului de cateva agrafe. Ar trebui sa le ridice.
Nota: Transformarea sa intr-o componenta a electromagnetului duce la consumarea bateriei, motiv pentru care aceasta s-ar putea incalzi. Prin urmare, atunci cand te opresti din explorat, deconecteaza firele, pentru a te asigura ca iti eficientizezi resursele.
Cum functioneaza?
Majoritatea magnetilor, cum sunt cei de frigider, nu pot fi opriti – ei se numesc “magneti permanenti”. Magnetii facuti prin medota de mai sus, care se pot opri si porni, se numesc “electromagneti”. Functioneaza pe baza de electricitate si au proprietati magnetice atunci cand electricitatea trece prin ei. Acest proces aranjeaza moleculele din cui, astfel incat sa fie atrase de anumite metale. Este important sa nu apropii niciodata firele electromagnetului de prizele casei. Distreaza-te ramanand in siguranta!
Fa un experiment
Proiectul de mai sus este o demonstratie. Pentru a-l transforma intr-un adevarat experiment, incearca sa raspunzi la urmatoarele intrebari:
- Remarci vreo diferenta in puterea de atractie a cuiului, daca il infasori de mai multe ori?
- Afecteaza grosimea / lungimea cuiului puterea electromagnetului?
- Afecteaza grosimea firului puterea electromagnetului?