ad61ab143223efbc24c7d2583be69251

5 trenduri in iluminat pentru toamna-iarna 2017-2018

Toamna se apropie, iar specialistii in design interior ne-au dezvaluit deja tendintele noului sezon. Noi le-am analizat cu atentie si am selectat pentru tine cateva dintre cele mai inspirate trenduri, care se vor face remarcate in 2017/2018. Astfel, fie ca ai planuri sa iti reamenajezi casa sau ca doresti sa adaugi cateva accente trendy incaperii preferate, te invitam sa citesti recomandarile noastre.

  1. Elementele preluate din natura. In anul 2017, decorul de interior continua sa se indrepte spre elemente preluate din mediul inconjurator; dintre acestea, se remarca detaliile florale japoneze, fluturii sau influentele celeste, folosite de designeri cu preponderenta in lustrele de tavan. 

    cez vanzare
     
  2. Corpurile de iluminat cufundate in nuante intense, ruginii sunt extrem de populare sezonul acesta, mai ales tinand cont ca aceleasi culori se vor regasi si in tesaturi, dar si in piesele de mobilier. 

    cez vanzare
     
  3. Minimalism – intotdeauna vor exista cei care tind spre minimalism si care se ghideaza dupa principiul “mai mult inseamna mai putin”, prin urmare, acest stil va ramane in tendinte si sezonul urmator. 

    cez vanzare
     
  4. Excentricitate – piesele unice, sculpturale – ce te duc, mai degraba, cu gandul la opere de arta – se fac remarcate cu usurinta sezonul acesta, pentru ca ele reusesc sa completeze orice amenajare interioara, prin farmecul lor. 

    cez vanzare
     
  5. Lustrele care adauga dramatism incaperii vor fi extrem de apreciate incepand cu aceasta toamna. Un candelabru mare, pozitionat central sau unul asimetric va face camera sa arate total diferit, asa ca, daca esti in cautarea unui detaliu care sa iti schimbe aspectul incaperii, acesta este!
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn